spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAccident la Scoarța. Mașină răsturnată în satul Copăcioasa

    Accident la Scoarța. Mașină răsturnată în satul Copăcioasa

    Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul 112, de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe raza comunei Scoarța, s-a produs un eveniment rutier cu victime.

    La fața locului s-au deplasat polițiștii, iar în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că în timp ce un bărbat, de 47 de ani, din comuna Săulești, conducea un autovehicul pe DN 67 Copăcioasa, din direcția Râmnicu Vâlcea în direcția Târgu Jiu, a efectuat o manevră de depășire a autoturismului condus de un tânăr, de 25 de ani, din comuna Țânțăreni, urmat în depășire de un alt autovehicul, condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Licurici, care l-a acroșat în partea din spate, aruncându-l în autovehiculul tânărului de 25 de ani, care a pierdut controlul și a părăsit partea carosabilă, intrând în șanț.

    În urma impactului a rezultat rănirea unui bărbat de 62 de ani, din Bărbătești, acesta fiind transportat la spital, pentru investigații medicale de specialitate.

    Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

    În cauză a fost întocmit dosarul penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: