spot_img
10.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAcuzat că a tăiat salcâmii vecinei. Oamenii legii fac cercetări

    Acuzat că a tăiat salcâmii vecinei. Oamenii legii fac cercetări

    Poliţiştii gorjeni fac cercetări într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere de arbori fără drept. O femeie a fost cea care a sesizat cazul organelor de poliţie după ce a constatat faptul că i-au fost tăiaţi mai mulţi arbori de pe un teren ce îi aparţine. După lungi anchete, reprezentanţii IPJ Gorj au trecut pe listă şi primul bănuit: un bărbat de 35 de ani, vecinul apelantei. Cazul este în continuare sub atenţia organelor abilitate.

    O femeie din comuna Schela a sunat la poliţie pentru a anunța că o persoană a tăiat mai mulți arbori de pe un teren ce îi aparține. În urma celor semnalate, oamenii legii s-au deplasat la locul indicat, observând că cele sesizate se confirmă. Au demarat o anchetă în urma căruia au stabilit faptul că vinovat pentru aceste fapte este un bărbat de 35 de ani, care locuieşte în imediata apropiere. Arborii se aflau încă pe teren, aceştia fiind predaţi proprietarei. Cercetările continuă, iar, în cazul în care se face vinovat pentru această faptă, bărbatul îşi poate petrece următorii ani în spatele gratiilor.

    ,,Politia Orașului Bumbești-Jiu a fost sesizată prin apelul 112 de o femeie de 46 de ani, din comuna Schela, cu privire la faptul că o persoană a tăiat mai mulți arbori de pe un teren ce îi aparține. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului s-a constatat faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Schela, a tăiat un număr de 5 arbori nemarcați, de esență salcâm, cu diametre cuprinse la cioata între 30 si 50 cm, de pe un teren ce aparține apelantei și pe care intenționa să-i transporte la domiciliul său. Arborii au fost predați în custodie apelantei, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: