Agenţi de pază agresaţi de hoţi

0
11

Bătaie cu pietre și amenințări cu sapa la o carieră din Fărcășești, judeţul Gorj. Trei bărbați au ajuns în arest sub acuzația că ar fi atacat agenții de pază, care i-ar prins la furat de cărbune de pe bandă. Fapta a fost comisă în luna octombrie, însă autorii au fost prinși abia vineri. În urma audierilor, procurorii vor decide dacă se impune arestarea preventivă în acest caz.

La sfârșitul lunii octombrie, agenții de pază de la o carieră din Fărcășești au fost nevoiți să ceară ajutorul polițiștilor, după ce au fost atacați de mai multe persoane surprinse în timp ce furau cărbune de pe bandă. În urma cercetărilor, polițiștii au reușit să dea de urma celor trei suspecți cu vârste cuprinse între 23 și 35 de ani, din Fărcășești. Unul dintre ei locuiește chiar lângă bandă. Suspiciunea este că ar fi permis ca autoutilitara celorlalți doi bărbați să intre în propria curte pentru a transporta mai ușor lignitul, iar în momentul în care au fost observați i-ar fi amenințat pe agenți cu o sapă. Polițiștii au dispus reținerea celor trei bărbați pentru 24 de ore, sub acuzația de tâlhărie și furt. În urma audierilor, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu vor decide dacă îi vor prezenta în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here