spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAl treilea protest la Târgu Jiu în doar o săptămână! Profesorii amenință...

    Al treilea protest la Târgu Jiu în doar o săptămână! Profesorii amenință cu greva generală

    Seria protestelor continuă la Târgu Jiu. Aproximativ 150 de cadre didactice și angajați din rândul personalului auxiliar au protestat, ieri, în fața Prefecturii Gorj. Oamenii sunt nemulțumiți de drepturile salariale pe care le primesc, iar liderii de sindicat amenință deja cu declanșarea grevei generale. Termenul limită impus guvernanților pentru rezolvarea problemelor este 1 ianuarie.

    Luni a avut loc al treilea protest organizat la Târgu Jiu în mai puțin de o săptămână. După ambulanțierii gorjeni și romii din Obreja, a venit rândul dascălilor să-și strige nemulțumirea în stradă. Profesorii se tem că statul trage de timp pentru ca drepturile salariale câștigate în instanță să se prescrie. „Sunt multe nemulțumiri, însă aș vrea să punctez doar câteva. Cea mai arzătoare este neplata sentințelor judecătorești. Asta ar include ultimele tranșe pe ordonanța de eșalonare și neplata dobânzilor. Trebuie să tragem un semnal de alarmă în sensul că se împlinesc trei ani de la data hotărârii și colegii noștri nu vor mai putea încasa acești bani”, a declarat Simona Urulescu, lider de sindicat în cadrul Sindicatul de Învățământ din Târgu Jiu.

    Calcule incorecte

    Pe lângă dascăli, la protest, a luat parte și personalul auxiliar din școli. Afectați în mod direct de pe urma scandalului cu sporurile din învățământ, oamenii cer să se facă dreptate și în cazul lor. „Ceea ce au promis, să și facă, să nu uite”, a declarat Ion Ștefan, îngrijitor la Școala Litovoi din Târgu Jiu. „Nu ne calculează corect grila de salarizare. De exemplu, eu am spor de doctorat, este o raritate, și calculat nu iasă exact 15%, întotdeauna suntem păcăliți. Și acum, în momentul de față, ni se cere să stăm la 8 ore în școală. Eu sunt și cercetător științific, fapt ce m-ar împiedica să mai merg la bibliotecă, arhivele naționale sau alte instituții. Arhivele naționale au program marțea și miercurea, în ziua metodică special pentru profesori. Noi nu o să mai putem părăsi locul de muncă. Universitarii au programul foarte flexibil, se pot deplasa la activități de cercetare, dar noi vom fi foarte îngrădiți”, a declarat și dascălul Cosmin Vilău.
    Nu renunță la grevă generală.

    Liderul de sindicat din învățământul gorjean susține că dascălilor le-a ajuns cuțitul la os. Mințiți în nenumărate rânduri că vor primi ceva, profesorii nu mai cred în promisiuni. „Dacă guvernanții nu au pus în aplicare pentru profesori legea salarizării de la 1 iulie așa cum era prevăzut și pentru noi, ci decât pentru ei, la 1 ianuarie, posibil, ca noi profesorii să începem cu o pauză. E posibil să declanșăm o grevă generală. Să intrăm într-o vacanță prelungită până ce vor găsi resurse și se vor apleca și asupra condiției dascălilor din învățământ”, a declarat președintele Uniunii Sindicatului Liber din Învățământ (USLI), filiala Gorj, Constantin Huică.

    Învățământ „Cenușereasa” țării

    Dacă solicitările dascălilor sunt cât de cât pertinente, există un aspect pe care profesorii l-au trecut cu vederea când s-au hotărât să iasă în stradă. Pe unul din afișele folosite s-a strecurat o greșeală care a transformat basmul Cenușăreasa într-o „Cenușereasă” la adresa dascălilor. Profesorul ce ținea afișul cât mai sus s-a scuzat aruncând vina pe elevi. „Este scris de copii, am sesizat greșeala dar e mai bine așa. Greșelile pe care le fac copii se datorează și lipsei de motivație pe care o au de a învăța anumite discipline. Cei care conduc învățământul trebuie să stie că acesta nu este gratuit și din cauza acestui fapt există și urmări”, s-a scuzat profesorul care ulterior a rectificat cu un pix greșeala de pe afiș.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: