spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmbulanță care transporta un pacient cu COVID-19, implicată într-un accident. Patru persoane...

    Ambulanță care transporta un pacient cu COVID-19, implicată într-un accident. Patru persoane au fost rănite


    O ambulanță care transporta un pacient cu COVID-19 de la Orșova la Târgu Jiu a fost implicată într-un grav accident rutier pe raza localității Cornești.

    Ambulanța a intrat în coliziune cu un autoturism, după care a căzut de pe un pod.  „Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza comunei Bălești, satul Cornești, în care au fost implicate două autovehicule, un autoturism și o ambulanță, ce aparține SAJ Mehedinți, care transporta un pacient confirmat pozitiv cu virusul COVID 19. Ambulanța a părăsit partea carosabilă și a căzut de pe un pod.
    La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, precum și patru ambulanțe SAJ.
    În urma impactului au rezultat patru victime, conștiente și neîncarcerate, fiind vorba despre trei membri ai echipajului ce încadrau ambulanța și pacientul. Toate cele 4 victime prezintă leziuni.
    Echipajele de intervenție sosite la fața locului le-au acordat primul ajutor calificat victimelor, ulterior acestea fiind transportate la UPU Târgu Jiu“, a transmis Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

    Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr, de 25 de ani, din comuna Bala, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Cornești, din direcția comunei Telești către municipiul Târgu Jiu, a efectuat manevra de viraj la stânga, moment în care din aceeași direcție s-ar fi angajat în manevra de depășire o ambulanță condusă de un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, care a intrat în coliziune cu autoturismul, autospeciala fiind proiectată în afara părții carosabile.

    În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 62 de ani, a unui bărbat, de 51 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin și a două femei, de 52 și 67 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin și comuna Corcova, județul Mehedinți, care se aflau în autospecială.

    Persoanele rănite au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

    Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: