spot_img
18.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmendat de poliția locală pentru că a dat foc unor deșeuri

    Amendat de poliția locală pentru că a dat foc unor deșeuri

    Un cetățean din municipiul Târgu Jiu a fost amendat cu 500 de lei de către Poliția Locală, pentru că a incendiat deșeuri în curtea locuinței sale. Un fum gros se ridica din locuința târgujianului

    „O persoană care a incinerat deșeuri în imediata apropiere a locuinței situată pe strada Panduraș din municipiu, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L nr. 19 din 2002.

    Atragem atenția cetățenilor care utilizează focul deschis pentru distrugerea resturilor menajere, furajere sau a vegetației uscate din grădini și curți, că în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 19 din 2002, se interzice distrugerea prin ardere a deșeurilor menajere sau de altă proveniență în apropierea clădirilor cu destinația de locuințe.

    Nerespectarea acestor prevederi poate genera consecințe grave asupra comunității prin pierderea de vieți omenești, producerea de pagube materiale, precum și afectarea mediului înconjurător“, au transmis reprezentanții Poliției Locale Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: