spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmenzi pe bandă rulantă pentru munca la negru

    Amenzi pe bandă rulantă pentru munca la negru

    Înainte de sărbătorile de iarnă, controalele inspectorilor de muncă s-au intensificat, bazându-se în special pe depistarea angajatorilor, care utilizează munca la negru. Numai în această perioadă, au fost depistaţi doi astfel de angajatori, având două persoane fără forme legale de angajare. Pentru identificarea şi combaterea cazurilor fără forme legale de angajare au fost efectuate 37 de controale, în urma cărora au fost aplicate două sancţiuni, în cuantum de 20 de mii de lei. Societăţile sancţionate au ca obiect de activitate: zootehnie, exploatare forestieră şi au sediile în Târgu-Jiu, Motru şi Rovinari, după cum a precizat conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. Şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate un număr de 24 de controale de verificare, privind respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă şi au fost aplicate 44 sancţiuni în valoare de 18.000 lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: