spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmenzi usturătoare pentru circulaţie haotică

    Amenzi usturătoare pentru circulaţie haotică

    Şoferi, dar şi pietoni amendaţi. Acestea au fost cele două ţinte ale poliţiştilor de la rutieră, la final de săptămână. Scopul raziilor şi acţiunilor întreprinse a fost respectarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice, iar participanţii la trafic care au „călcat pe bec” nu au întârziat să apară.

    Numai puţin de 82 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi usturătoare în valoare de peste 12.600 lei, pentru nerespectarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice. Au aplicat 12 sancţiuni şoferilor care au refuzat să prezinte documentele de identitate, 11 amenzi pentru oprire neregulamentară, 7 pentru conducerea unor autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice defecţiuni tehnice, 3 pietonilor care au traversat neregulamentar, 5 pentru neportul centurii de siguranţă şi alte 22 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Potrivit poliţiştilor, un certificat de înmatriculare a fost retras şi opt permise reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din care două pentru că au depăşit viteza legală, alte două pentru alcool, iar 4 pentru neacordare de prioritate pietonilor angajaţi în traversare. Poliţiştii spun că, în ciuda numeroaselor acţiuni care au loc zilnic la nivelul judeţului Gorj, mulţi dintre şoferi uită practic să respecte legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: