Acasa / Eveniment / Aparatele DrugTest au depistat prima persoană care a consumat substanțe interzise

Aparatele DrugTest au depistat prima persoană care a consumat substanțe interzise

La doar o zi de la mediatizarea faptului că în dotarea polițiștilor rutieri a intrat și un aparat de măsurare a substanțelor interzise, a fost depistat și primul conducător auto care consumase astfel de substanțe dar și alcool.

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Târgu Jiu au identificat în trafic un tânăr, de 25 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevradul Constantin Brâncuși, din localitate, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive, fapt rezultat în urma testării cu aparatul Drug Test.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*