spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEvenimentArestat după ce şi-a băgat în spital un consătean

    Arestat după ce şi-a băgat în spital un consătean

    Un bărbat de 30 de ani, din Baia de Fier, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce i-a dat unui vecin cu o bâtă în cap. Victima, un tânăr 21 de ani, din aceeaşi localitate, a suferit răni grave şi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Craiova, fiind în stare critică.

    catuseAgresorul se află acum în arest preventiv pentru 30 de zile, iar oamenii legii ar putea decide schimbarea încadrării faptei. „În urma examinării medicale de către reprezentanţii S.M.L. Gorj, victimei i s-au acordat 70-80 de zile de îngrijiri medicale, necesare pentru vindecare. Având în vedere natura leziunilor produse, obiectul vulnerant folosit şi zona vizată, în cauză s-a propus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor. Bărbatul a fost prezentat magistraţilor din cadrul Tribunalului Gorj, cu propunerea de arestare preventivă, ocazie cu care instanţa a emis faţă de acesta un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile”, a declarat Lucian Stroe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: