spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAsistentă medicală de la Sanatoriul Dobriţa, vinovată pentru un accident!

    Asistentă medicală de la Sanatoriul Dobriţa, vinovată pentru un accident!

    Poleiul a făcut din nou victime, în Gorj! De această dată, patru persoane au ajuns la spital după ce două autoturisme s-au ciocnit violent în localitatea Bârseşti. Unul dintre şoferi este chiar o asistentă medicală de la Sanatoriul Dobriţa, aceasta fiind şi cea care a provocat evenimentul rutier, după ce a derapat şi a pierdut controlul volanului ajungând pe contrasens.

    accident-barsesti-1accident-barsestiaccident-barsesti-2

     
     
     
     
     
     
     
     

    Toate cele patru victime ale accidentului rutier au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, la primele ore ale acestei zile, cu multiple fracturi. Unul dintre şoferii implicaţi în neplăcutul eveniment a avut nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, întrucât a fost prins între fiarele contorsionate ale maşinii pe care o conducea. „Au venit în cursul dimineţii patru victime ale unui accident de circulaţie. Li se fac investigaţii. O fată are probabil, o problemă mai serioasă. Au trimis-o la CT. Ceilalţi au contuzii, fracturi, plăgi ale feţei”, a declarat Gheorghe Stanciu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

    Încarcerare

    Minute în şir au intervenit reprezentanţii ISU Gorj pentru a-l scoate pe şoferul prins între fiarele maşinii. „Intervenţia a fost dificilă deoarece persoana a fost încarcerată, având picioarele prinse sub bord şi podul podalier. Intervenţia a fost de durată”, a precizat Stelian Bălaşa, reprezentant al ISU Gorj.

    victima-accident-barsestipompieri-isu-descarcerareisu-descarcerare

     
     
     
     
     
     
     
     

    Consiliul Judeţean, vinovat

    La faţa locului a ajuns şi primarul comunei Leleşti, care se plânge de starea drumului din localitatea pe care o reprezintă, considerând că este principala cauză pentru care s-a produs accidentul rutier din această dimineaţă. „Drumul este aşa cum este, plin de gropi, cu polei. Nu s-a ocupat nimeni de el. Avem zeci de adrese pe care le-am făcut către Consiliul Judeţean Gorj, dar vorbim degeaba. Trăim într-o ţară…”, a declarat Marian Rotaru, primarul comunei Leleşti.

    Accident de muncă

    Având în vedere că accidentul de circulaţie ce a fost provocat de asistenta medicală de la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, se deplasa spre locul de muncă, evenimentul va fi încadrat ca accident de muncă . În maşina condusă de asistentă se afla şi o altă colegă de-a sa, o infirmieră. „Este o asistentă cu detaşare, angajată a unităţii noastre. Am fost informat de accident şi m-am deplasat la faţa locului. Urmează să demarăm procedurile legale pentru a încadra evenimentul la accident de muncă, întrucât se deplasa spre locul de muncă”, a spus managerul Spitalului de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu”, Ion Ciochină.

    Asistentă vinovată

    Din primele cercetări, se pare că asistenta de 40 de ani a derapat şi nu a mai reuşit să redreseze autoturismul la volanul căruia se afla, ajungând pe banda din sens opus. „Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că o femeie de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 672 D, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani. În urma impactului, patru persoane au suferit leziuni, fiind transportate la spital”, a precizat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Starea de sănătate a asistentei medicală este şi cea mai gravă. Cel mai probabil, aceasta va fi transferată la o clinică din capitală, dacă investigaţiile medicale vor arăta că a suferit o fractură care necesită investigații mai amănunțite.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: