spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAu cerut sprijin ca să scape de furia soților

    Au cerut sprijin ca să scape de furia soților

    În perioada 5 noiembrie – 11 noiembrie a.c., polițiștii gorjeni au intervenit în nouă cazuri de violență domestică, ocazie cu care au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie sau amenințare, fiind constatate și alte două infracțiuni de nerespectare a ordinului de protecție.
    În 4 dintre cazuri, poliţiştii care au intervenit la cazurile de violenţă domestică, au emis, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un Ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile.
    “În cursul zilei 11.11.2021, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați de o femeie, de 39 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic, de către soțul său.Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că femeia, în timp ce se afla la domiciliu, împreună cu soțul său, de 47 de ani, în urma unui conflict spontan, ar fi fost agresată fizic de către acesta.
    În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie, fiind emis și un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioada de 5 zile, față de agresor.
    De asemenea, la data de 8 noiembrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Motru s-au sesizat din oficiu după ce au constatat două încălcări ale ordinelor de protecție emise, prin aceea că doi bărbați, de 75 de ani, din comuna Bolboși și 67 de ani, din comuna Slivilești, s-au întors la domiciliile personale, unde se aflau soțiile lor, deși în măsurile impuse în ordinul de protecție, fusese stipulat să respecte o distanță de 50 sau 100 m față de acestea și de domiciliile lor.
    Având în vedere aceste aspecte, polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție, conform Legii nr. 217/2003 Republicată, privind prevenirea și combaterea violenței domestice”, a transmis IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Prins furând

    „Jefuit” de soție

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: