spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAu furat 700 kg de fier dintr-o carieră minieră

    Au furat 700 kg de fier dintr-o carieră minieră

    Doi tineri au fost ”premiați”cu dosar penal, atunci când au fost surprinși de polițiști în timp de transportau cu căruță o cantitate mare de fier. Fierul reprezenta de fapt subansamble miniere care au fost sustrase din depozitele aparținând E.M.C. Roșia.

    ”Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizaţi de către lucrători ai I.J.J. Gorj, cu privire la faptul că au depistat pe strada Constructorilor, din localitate, doi tineri, de 19 și 28 de ani, ambii din Rovinari, în timp ce transportau cu un atelaj hipo, mai multe subansamble miniere (lonjeroane metalice). Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că cei doi ar fi sustras 10 lonjeroane metalice, în cantitate de aproximativ 700 Kg, după ce ar fi pătruns fără drept, în depozitul de subansamble miniere aparținând E.M.C. Roșia. Prejudiciul a fost recuparat și restituit unității prejudiciate. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt I.P.J. Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    Anchetă DNA la CEO

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: