spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAu murit striviţi de lemne

    Au murit striviţi de lemne

    Doi gorjeni au avut parte de un sfârşit tragic la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce se aflau la tăiat de lemne. În ambele cazuri poliţiştii au deschis câte o anchetă.

    Primul semnal a fost dat către Poliţia Oraşului Bumbeşti Jiu, prin apelul de urgenţă 112, de către o persoană care a anunţat faptul că, în zona Luncile Sadului, punctul „Vătuiu”, în timp ce se efectuau activităţi de exploatare forestieră, s-a produs un accident de muncă în urma căruia a fost accidentat mortal Dumitru U., de 42 ani, din municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj. În urma primelor cercetări efectuate împreună cu reprezentanţii ITM Gorj, sub supravegherea unui procuror, s-a stabilit că Dumitru U. a fost accidentat de un arbore care a scăpat din braţul unei automacarale de încărcare a materialului lemnos.

    Câteva ore, un alt deces

    Câteva ore au trecut de la primul accident de muncă mortal când un alt apel pe 112 a anunţat un nou deces. De această dată, poliţiştii Postului de Poliţie Turcineşti au fost sesizaţi de către Constantin L., din localitate, despre faptul că Marin Z., de 63 ani, din comuna Turburea, judeţul Gorj, a decedat în punctul “Zăvoi” din satul Turcineşti. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care, cu ocazia primelor cercetări efectuate, a constatat că Marin Z. se afla împreună cu fiul său, Valentin Z. şi Florin T., din comuna Turcineşti, pe un teren proprietate personală unde tăiau un arbore de esenţă plută. La un moment dat, Marin Z. a fost lovit de arborele tăiat, persoana în cauză decedând. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. „În ambele cazuri, cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au decedat victimele, iar la finalizare, dosarele penale întocmite vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu cu propuneri legale“ a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, inspectorul principal Daniel Ionuţ Tică.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: