Doi gorjeni s-au ales cu dosare penale pentru deţinere de arme neletale, după ce poliţiştii au descoperit că aceştia ţineau în case fără a avea dreptul o puşcă şi respectiv un pistol. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Bogdan Scafeş, poliţiştii de la biroul Arme l-au identificat pe F.D., 38 ani, din Târgu-Jiu, care a deţinut fără drept la domiciliu o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat de calibru 5,5 mm., supusă autorizării. Câteva ore mai târziu, oamenii legii din Turceni s-au sesizat din oficiu despre faptul că, G.I., 73 ani, din comuna Brăneşti, judeţul Gorj deţine fără drept la domiciliul său un pistol de 4,5 mm, neletal. În ambele cazuri poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept fiind dispusă măsura ridicării armelor în vederea continuării cercetărilor.