spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBagaj "cu greutate"

    Bagaj „cu greutate”

    Un bărbat de 34 de ani, din Bumbeşti-Jiu a devenit dubios, când şi-a făcut apariţia prin localitate cu o geantă voluminoasă asupra sa. Mărimea genţii i-a pus pe gânduri pe poliţiştii pe lângă care a trecut bărbatul, motiv pentru care l-au oprit la un control de rutină. „Procedând la controlul bagajului, oamenii legii au constatat că bărbatul deţinea o casă de marcat, cinci radio-casetofoane, o staţie de amplificare audio, tip auto şi patru boxe audio. Suspectul a fost condus la sediul Poliţiei. Urmare a cercetărilor efectuate, s-a stabilit că acea casă de marcat, precum şi celelalte produse electronice, au fost sustrase dintr-un autovehicul, aparţinând unui localnic, profitând de faptul că acesta nu asigurase portierele”, a menţionat Daniel Ionuţ Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Bunurile găsite asupra suspectului au fost restituite părţii vătămate. Poliţiştii au dispus reţinerea suspectului pe bază de ordonanţă pe timp de 24 de ore urmând să-l prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspectului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: