spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBărbat găsit mort în casă! Polițiștii anchetează cazul

    Bărbat găsit mort în casă! Polițiștii anchetează cazul

    Un bărbat de 56 de ani a fost găsit fără suflare în apartamentul său de pe strada 9 Mai. Acesta trebuia să meargă vineri dimineaţa la muncă, însă nu a mai ajuns. Colega sa a încercat să ia legătura cu el, fără rezultat. Panicată, aceasta a sunat la 112, un echipaj al pompierilor deplasându-se de urgenţă la faţa locului. După ce au deblocat uşa apartamentului, salvatorii gorjeni au dat peste trupul neînsufleţit al bărbatului. Cazul a fost preluat de IPJ Gorj, care a demarat o anchetă în acest sens.

    Un apel disperat la 112 avea să anunţe dispariţia unui bărbat de 56 din municipiul Târgu Jiu. Organele abilitate s-au mobilizat şi au plecat spre locuinţa acestuia. Au sunat la uşă, însă nimeni nu a răspuns. În spatele uşii se auzea telefonul mobil care suna necontenit. În cele din urmă, cu toţii şi-au dat seama că ceva s-a întâmplat, aşa că au decis ca uşa apartamentului să fie spartă. Într-una dintre camere pompierii au dat peste trumul bărbatului care zăcea fără suflare pe pat.
    ,, Inpectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj a fost solicitat să intervină pentru deblocarea uşii unui apartament situat în municipiul Tg-Jiu, strada 9 Mai, al cărui proprietar nu putea fi contactat. La faţa locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tg-Jiu, un echipaj din cadrul SAJ precum şi lucrători din cadrul IPJ Gorj. S-a intervenit pentru deblocarea uşii constatându-se că în interior se afla o persoană de sex masculin în vârstă de 56 ani, din păcate decedată. Cazul a fost preluat de către IPJ Gorj pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

    Bărbatul locuia singur. Nimeni nu ştie în ce condiţii a murit acesta, mai ales că apropiaţii nu ştiau să fi avut probleme de sănătate. Trupul bărbatului a fost preluat de Medicina Legală, urmând să îi fie făcută necropsia. Poliţiştii au preluat cazul pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Aceştia au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

    ,,Poliţia municipiului Târgu Jiu a fost sesizată de o femeie din localitate cu privire la faptul că un coleg nu s-a prezentat la serviciu şi nu răspunde la uşa locuinţei. Un echipaj ISU a deblocat uşa locuinţei, în interior fiind identificat în stare de inconştienţă un bărbat de 56 de ani, din municipiul Târgu Jiu. un echipaj de ambulanţă a constatat decesul bărbatului, fiind transportat la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

    Vecinii acestuia susţin că îl văzuseră pe bărbat înainte cu o zi, atunci când a ajuns acasă de la serviciu. Acesta nu părea abătut. Pe trupul lui nu au fost găsite urme de violenţă, posibilitatea să fi fost ucis fiind exclusă de oamenii legii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: