spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBărbat mort într-un accident de rafting pe Jiu

    Bărbat mort într-un accident de rafting pe Jiu

    Un bărbat de 42 de ani, din Bucureşti, şi-a pierdut viata sâmbătă după-amiaza, după ce barca în care se afla s-a răsturnat în râul Jiu. Incidentul a avut loc în zona Lainici. Medicii au încercat minute în şir să îi salveze viaţa, însă fără rezultat. Bărbatul venise în Gorj pentru a face rafting, acesta fiind un pasionat al acestui sport. Din păcate, acesta a decedat după ce barca pe care o ghida s-a lovit de stânci şi s-a răsturnat din cauza curenţilor. Poliţiştii au preluat cazul, urmând să stabilească cu exactitate cele întâmplate.

    Bărbatul venise împreună cu un grup de prieteni din Bucureşti special pentru a deschide oficial sezonul de rafting pe Jiu. Fără să îşi dea seama, barca în care se afla a intrat într-o zonă în care curenţii sunt extrem de puternici, lovindu-se ulterior de o stâncă. Bărbatul de 42 de ani a suferit răni grave. Deşi purta echipament de protecţie, atunci când a fost scos din apele Jiului nu mai avea puls. Mai multe echipaje de salvare au ajuns la faţa locului. Pentru că zona era greu accesibilă, prietenii bărbatului s-au văzut nevoiţi să îl ducă până la ambulanţă.

    ,,Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj a fost solicitat să intervină pentru salvareaunei persoane căzuteîn zona Lainici. Aceasta a fost scoasă din apă de prieteni. La faţa locului s-au deplasat2 echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Jiu şi Gărzii de Intervenţie Bumbeşti Jiu precum şi un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Apelantul semnala faptul că persoana scoasă din apă este în stare de inconştienţă. Din păcate, persoana de sex masculin de 42 de ani a fost declarată decedată de către medicii sosiţi la faţa locului”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

    Poliţiştii au deschis o ancheă şi încearcă să stabilească în ce împrejurări s-a produs tragicul eveniment.

    ,,Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, de 42 de ani, din Bucureşti, a decedat. Persoana în cauză organizase rafting pe Defileul Jiului, împreună cu alţi 18 prieteni. Din cauza curenţilor, barca în care se afla s-a izbit de o stâncă, răsturnându-se. În urma incidentului bărbatul a suferit răni grave. Acesta a fost dus la mal în stare de inconştienţă. În cele din urmă bărbatul a decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: