spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBătaie între gorjeni, pătată cu sânge

    Bătaie între gorjeni, pătată cu sânge

    Doi gorjeni s-au luat la bătaie în timp ce se aflau cu vitele la păşunat în zona satului Cârligei. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către G.N., de 44 ani, din comuna Baia de Fier, judeţul Gorj, despre faptul că D.P., de 54 ani, din aceeaşi localitate, a exercitat împotriva sa acte de violenţă. Din primele verificări efectuate de către poliţişti, a rezultat faptul că în timp ce se aflau cu animalele la păşunat în zona satului Cârligei, din comuna Bumbeşti-Piţic, în urma unor discuţii contradictorii, între cei doi bărbaţi a avut loc un conflict spontan. În timpul acestui conflict produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cei doi s-au lovit reciproc. Apelantul a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Novaci pentru investigaţii medicale. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe pentru lămurirea împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: