spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBătrân de 77 de ani, jefuit de cinci constănţeni

    Bătrân de 77 de ani, jefuit de cinci constănţeni

    Cinci persoane din Constanţa au ajuns pe mâna Poliţiei din Gorj, după ce au fost identificate ca fiind suspecte de un furt din locuinţă semnalat pe raza comunei Băleşti. Victima, un bătrân în vârstă de 77 de ani, i-a poftit în casă pe străinii, care, sub pretextul că vor să cumpere băuturi alcoolice urmăreau de fapt să jecmănească persoanele singure, ajungând astfel victima infractorilor.

    Imediat ce a observat că îi lipsesc toţi banii agonisiţi, bătrânul a alarmat poliţiştii din localitate. Totul s-a întâmplat sâmbătă dimineaţa, când poliţiştii din cadrul Postului de Poliţiei Băleşti au fost sesizaţi direct de către partea vătămată B.G., de 77 ani, din satul Tămăşeşti, judeţul Gorj, despre faptul că, în jurul orelor 10:00, a primit în gospodăria sa un grup de cetăţeni format din doi bărbaţi şi două femei, care, sub pretextul că vor să achiziţioneze băuturi alcoolice, au profitat de neatenţia sa, i-au pătruns în locuinţă şi, dintr-o cameră, i-au sustras suma de 5.600 lei, după care au plecat cu un autoturism de culoare gri înmatriculat în străinătate. Imediat, informaţiile furnizate de către partea vătămată şi fiul acesteia, au fost transmise poliţiştilor care au constituit filtre pe arterele de circulaţie din judeţ. Oamenii legii au instituit rapid filtre la ieşirile din judeţ, dar şi în comune pentru prinderea infractorilor. Poliţiştii care acţionau în filtrul instituit pe DN 67 în comuna Bumbeşti-Piţic, au oprit autoturismul cu care se deplasau suspecţii. În autovehicul condus de către suspectul F.M.R., de 26 ani, au mai fost identificaţi alţi doi bărbaţi şi două femei, respectiv P.N., de 45 ani, P.R. de 20 ani, N.M., de 44 ani şi D.M., de 24 ani, toţi din comuna Valu lui Traian, judeţul Constanţa. Totodată, în autoturism, poliţiştii au descoperit ascunsă într-un pampers, suma de 5.600 de lei, reclamată ca fiind sustrasă din locuinţa părţii vătămate. Suspecţii au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu pentru continuarea cercetărilor. Prejudiciul cauzat a fost recuperat de poliţişti, suma de bani sustrasă, respectiv cei 5.600 lei, fiind restituită părţii vătămate. În prezent, poliţiştii desfăşoară cercetări pentru a lămuri cu exactitate toate împrejurările de fapt şi a stabili participaţia fiecăruia dintre suspecţi. În funcţie de rezultatul cercetărilor, împotriva suspecţilor vor fi dispuse măsuri prevăzute de Codul de procedură penală. Prejudiciul a fost recuperat integral de către poliţişti, suma de bani găsită asupra suspecţilor, fiind restituită de părţii vătămate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: