spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBătrână carbonizată în casă

    Bătrână carbonizată în casă

    O femeie de 80 de ani a murit, miercuri dimineața, în localitatea Cărbunești Sat, după ce casa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări. În aceeași curte, dar în altă casă locuiește și fiul femeii, el fiind cel care a văzut flăcările.

    Pompierii spun că femeia se încălzea cu un reșou, iar la un moment dat pătura i-a căzut peste rezistența aprinsă. „Zece subofiţeri şi două autospeciale cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, împreună cu S.V.S.U. al oraşului Târgu-Cărbuneşti, au intervenit în acest caz. Ajunşi la locul intervenţiei, pompierii militari au descoperit pe timpul operaţiunilor de recunoaştere trupul neînsufleţit al proprietarei, în vârstă de 81 ani, decedată probabil ca urmare a arsurilor suferite. Intervenţia pompierilor a durat aproximativ o oră şi jumătate. În urma incendiului au ars obiecte de mobilier, aparatură electronică şi articole de îmbrăcăminte, toate aflate într-un dormitor al casei de locuit”, a precizat Mihai Avramescu, purtător de cuvânt ISU Gorj.

    Fiul a încercat să o salveze

    Fiul acesteia a încercat să o salveze, însă nu a reuşit să intre în casă din cauza flăcărilor. „Băiatul ei locuia într-o altă casă, dar în aceeaşi curte. El a fost primul care a încercat s-o scoată, văzând incendiul care apăruse, dar fumul şi flăcările erau destul de puternice şi nu a putut să intervină până au venit lucrătorii de la Situaţii de Urgenţă şi pompierii militari, care, având o dotare mai complexă, au reuşit să intre şi să scoată victima. Incendiul se pare că a pornit de la un reşou electric care se afla lângă pat”, a spus Mircea Mladin, şeful Serviciului pentru Situaţii de Urgenţa Târgu-Jiu.

    Alertă de teama unei explozii

    Vecinii femeii decedate au intrat în alertă când au văzut casa în flăcări. Un bărbat a spart geamul locuinţei şi a luat butelia de teamă că s-ar putea produce o explozie. „Nu m-am gândit că s-a întâmplat aşa ceva. Când am ieşit afară, la ora 6:30, ieşea fum din casă. Am intrat şi era flacăra până la tavan. Ea ardea în pat. Am aruncat câteva găleţi cu apă, dar nu am putut să o salvăm, până când nu au venit pompierii. Am spart geamurile şi am scos butelia afară“, a spus un vecin.

    Sunt socaţi de tragedie

    Cunoscuţii bătrânei sunt în stare de şoc, după ce au văzut cum a sfârşit femeia. „Am vorbit cu ea ieri. Îi mai dădea nurorii mele să mai spele câte o cămaşă. Am înţeles că a avut un reşou mic. Eu am sunat la 112. A venit echipajul de poliţie în cinci minute şi apoi şi pompierii. Era flacăra mare în casă. Nu putea să intre nimeni. Ea era în pat şi ardea“, a precizat o altă vecină.

    Trupul neînsufleţit al femeii a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Gorj. Necropsia va stabili cu exactitate dacă vârstnica a decedat intoxicată cu fum sau a ars de vie.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: