spot_img
11.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBere vândută în incinta unei şcoli din Târgu Jiu

    Bere vândută în incinta unei şcoli din Târgu Jiu

    O societate comercializa doze de bere în incinta unei şcoli din municipiul Târgu Jiu. Poliţiştii locali au amendat firma, deoarece vânzarea de băuturi alcoolice este interzisă în incinta sau în apropierea unităţilor de învăţământ.

    „Odată cu începerea anului școlar, Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu a reluat activitățile de verificare a agenților economici care își desfășoară activitatea în magazinele din incinta și din imediata apropiere a unităților de învățământ cu scopul depistării celor care comercializează produse din tutun și alcool, minorilor.

    În acest sens, în data de 16.09.2020 a fost depistată o societate comercială care funcționează în chioșcul din incinta unei școli generale, și care avea expuse spre vânzare doze de bere.

    Agentul economic în cauză a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare fizică și morală a elevilor și studenților“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: