spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBranşat ilegal la reţeaua de energie electrică

    Branşat ilegal la reţeaua de energie electrică

    Un echipaj de jandarmi din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale, împreună cu lucrători din cadrul CEZ România, au organizat o acţiune privind prevenirea sustragerii de energie electrică pe raza Municipiului Târgu-Jiu. Pe timpul desfăşurării acţiunii, a fost identificat un imobil situat pe strada Călăraşi, care era branşat ilegal la reţeaua de energie electrică iar în urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul imobilului în persoana numitului M.T., de 55 ani, domiciliat în municipiul Târgu-Jiu, care s-a branşat ilegal la tabloul de distribuţie, ocolind astfel echipamentul de măsurare şi contorizare. Inspectorii din cadrul CEZ România au procedat la identificarea receptoarelor, în imobil existând un număr de 13 receptoare, toate în stare de funcţionare. În acest caz a fost întocmită o notă de constatare şi urmează ca prejudiciul cauzat să fie calculat şi transmis ulterior. Pe numele persoanei respective au fost întocmite de către efectivele de jandarmi, actele de constatare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de modificare fără drept a componentelor instalaţiilor energetice şi furt de curent electric. Dosarul cauzei urmează a fi înaintat organelor abilitate, în vederea efectuării cercetărilor.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: