spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCampanie de prevenire a criminalității în mediul rural

    Campanie de prevenire a criminalității în mediul rural

    Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului  de Poliţie Judeţean Gorj a lansat în judeţul Gorj campania „Împreună pentru  o comunitate mai sigură!”, care se va derula în perioada aprilie – iunie 2019, fiind iniţiată la nivel naţional de Poliţia Română, care are ca scop prevenirea criminalităţii în mediul rural.

    Obiectivul campaniei este conştientizarea cetăţenilor din mediu rural asupra importanţei prevenirii în ceea ce priveşte furturile din locuinţe, tâlhăriile, siguranţa pe internet, înşelăciuni, acte de violenţă, siguranţă rutieră, prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, aspecte ce constituie priorităţi permanente pentru poliţişti.

    În cadrul activităţilor prevăzute în cadrul campaniei, vor fi organizate întâlniri cu elevii şi cadrele didactice de la unităţile de învăţământ din mediul rural şi vor fi desfăşurate acţiuni de diseminare a informaţiilor preventive către publicul ţintă cu ocazia diverselor manifestări organizate în plan local cu cetăţenii.

    De asemenea, vor fi realizate activităţi de tip „door to door” pentru informarea şi instruirea antivictimală a persoanelor care locuiesc singure sau în zone izolate.

    Pentru a nu deveni victima unor infracţiuni, poliţiştii gorjeni vă recomandă să încuiaţi uşile şi ferestrele, chiar şi atunci când plecaţi, pentru scurt timp, de acasă să montaţi încuietori şi lacăte solide la uşile şi porţile de acces în locuinţă/ gospodărie/ anexe, să nu popularizaţi plecarea de acasă pe reţelele de socializare, să fiţi discreţi cu privire la valorile pe care le deţineţi, să nu aveți încredere în persoanele necunoscute și care vă solicită telefonic încărcarea unor cartel telefonice în schimbul unor premii “câştigate” la concursuri organizate de diverse firme; să evitaţi să oferiţi informaţii personale celor pe care nu-i cunoaşteţi, indiferent de calitatea invocată (avocat, medic, poliţist etc.).

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: