spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCaptură impresionantă de deşeuri feroase la Rovinari

    Captură impresionantă de deşeuri feroase la Rovinari

    Poliţiştii din Rovinari au confiscat cantitatea de peste 7,5 tone de deşeuri feroase, transportată fără documente legale de provenienţă. Transportatorii au fost amendaţi, iar complicii acuzaţi de tăinuire.

    Poliţiştii din Rovinari au efectuat o nouă captură de componente de fier furat din carieră, pe care şoferul autoutilitarei în care marfa se afla, urma să le ducă la fer vechi. Numai puţin de opt tone de deşeuri feroase se aflau în autoutilitara condusă de un şofer în vârstă de 35 de ani, din Târgu-Jiu, marfă pentru care avea un aviz de însoţire. Poliţiştii au cântărit încărcătura, ocazie cu care au constatat că şoferul transporta cantitatea de aproximativ 9,1 tone deşeuri feroase, mai mult cu 1,1 tone decât cantitatea înscrisă în documentele de însoţirea mărfii. Totodată, în încărcătura transportată au fost identificate mai multe subansamble provenite de la instalaţiile miniere. Poliţiştii au dispus sancţionarea contravenţională a reprezentantului societăţii comerciale care a emis avizul de însoţire a mărfii, respectiv T.M., de 41 ani, din municipiul Târgu-Jiu, conform prevederilor legii nr. 12/1990, republicată, cu amendă în cuantum de 1.500 de lei. Nici reprezentantul firmei nu a rămas nescancţionat de poliţiştii, care l-au acuzat de tăinuire. Cantitatea de fier vechi transportată în afara celei menţionate în avizul de însoţire, a fost indisponibilizată în vederea confiscării, fiind lăsată în custodia unei societăţi comerciale de colectare a deşeurilor feroase. În aceeaşi zi, în plasa poliţiştilor din Rovinari a căzut şi un alt şofer, care transporta cu ajutorul unui camion cantitatea de peste 6,5 tone deşeuri feroase, pentru care acesta nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Pe parcursul cercetărilor efectuate de poliţişti, a rezultat faptul că deşeurile feroase erau colectate de o societate din oraşul Rovinari, reprezentată de M.I., de 44 ani. În urma verificării încărcăturii, au fost identificate mai multe subansamble provenite de la instalaţiile miniere. Şi în acest caz poliţiştii au dispus sancţionarea contravenţională a reprezentantului societăţii comerciale din Rovinari, respectiv T.M., de 44 ani, conform prevederilor legii, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, fiind totodată întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând a fi stabilită provenienţa subansamblelor miniere. Întreaga cantitate de deşeuri feroase a fost indisponibilizată în vederea confiscării, fiind lăsată în custodia unei societăţi comerciale de colectare a deşeurilor feroase.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: