spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCasă din Urechești, bântuită de șerpi. Proprietarul a sunat la 112

    Casă din Urechești, bântuită de șerpi. Proprietarul a sunat la 112

    Un bărbat din satul Urecheşti, comuna Drăguţeşti, a sunat, ieri, la 112 şi a solicitat ajutor, după ce a găsit un şarpe într-una din camerele casei. Reptila a fugit pe crăpătură pe care intrase. Omul s-a speriat şi a sunat la 112. Proprietarul nu locuiește în casă, dar mai vine din când în când pentru a hrăni un câine și porumbeii pe care-i crește. Casa este însă adăpost pentru un amic de-al proprietarului, care nu are o locuință. „Avea o lungime între 40 și 50 de centimetri și o grosime de 5-6cm. Intrai să văd ce face un tovarăș de-al meu care stă aici și am găsit șarpele întins pe lângă zid. A fugit și a intrat printr-o gaură. Am sunat la 112, pentru că îmi este frică de el Am început să sparg împreună cu jandarmii, dar nu îl găsim. O să-l pun pe cel care stă în casă să astupe toate crăpăturile, dacă nu îl voi scoate afară.

    sarpe 2sarpe 1

     
     
     
     
     
     
     
     

    „Dacă e femelă, va face pui și se va face grădină zoologică aici”

    Jandarmii au ajuns primii la faţa locului, dar nu au reuşit să dea de urma şarpelui. Aceştia au acționat cu o cârpă îmbibată în combustibil și aprinsă, precum și cu bastonul din dotare, însă șarpe nu și-a făcut apariția, astfel că au solicitat sprijinul colegilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Nici aceştia nu au găsit reptila și i-au explicat proprietarului casei că nu este periculoasă, dacă nu este călcată sau atacată. „Eu nu stau aici, ci un prieten de-al. Eu mă duc la mine acasă. Dacă e femelă, va face pui și se va face grădină zoologică aici. Mai avem nevoie de câțiva crocodili, hipopotami, girafe și gata”, a spus localnicul care a găsit șarpele în casă.

    „Dacă îl văd, îi dau cu sapa în cap”

    Nu este prima dată când proprietarul casei găsește șerpi în casă: „Am mai găsit de trei ori șerpi în casă, dar i-a prins un prieten, care acum este la serviciu și mi-a spus să aștept până vine el de la serviciu. Mie îmi este frică. De ce să mă muște și să ajung la spital. Nu am mai chemat jandarmi până acum. O să-l caut în continuare, dar dacă nu-l găsesc dumnealor că sunt experți, îl găsesc eu? Oricum, sunt stresat că mă mușcă atunci când mai vin. O să stau în continuare să mă uit de el și, dacă îl văd, îi dau cu sapa în cap. Sunt două șanse: ori mă mușcă, ori îl omor”.

    Lucrătorii de la ISU Gorj le recomandă celor care găsesc șerpi să sune la 112. „Am fost solicitați pe 112, pentru a interveni la înlăturarea unui șarpe. Am ajuns la fața locului, dar nu am găsit, deocamdată, șarpele. Cei care văd un șarpe trebuie să ne anunțe pe 112 și cei care sunt abilitați să intervină”, a spus Niocolae Chelariu, de la ISU Gorj.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: