spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCase branşate ilegal la curent, în Bâlteni

    Case branşate ilegal la curent, în Bâlteni

    Trei persoane din comuna Bâlteni au ajuns în atenţia organelor de cercetare după ce au fost prinse cu gospodăriile branşate la reţeaua de energie electrică în mod ilegal. Pe numele celor trei persoane au fost întocmite acte penale, urmând să dea explicaţii prin faţa anchetatorilor. Reprezentanţii CEZ vor calcula prejudiciul adus firmei de către cei trei gorjeni.

    Un echipaj de jandarmi din cadrul Detașamentului Mobil și compartimentul Prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a executat o acțiune de verificare a legislației în domeniu, în colaborare cu lucrători din cadrul CEZ România, pe raza comunei Bîlteni. Pe timpul desfășurării acțiunii, au fost identificate trei imobile situate pe raza localității Peșteana, care erau branșate ilegal la rețeaua de energie electrică. S-a constatat că firidele de branşament erau rupte iar firele de curent electric erau legate pe direct, fără contorizare. „Pe timpul desfăşurării acţiunii, au fost identificate un număr de trei imobile situate pe raza localităţii Peşteana, care erau branşate ilegal la reţeaua de energie electrică. La faţa locului, jandarmii au efectuat activităţile specifice, fiind întocmite actele de constatare în baza art. 214 din Codul de Procedură Penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de modificare fără drept a componentelor instalaţiilor energetice şi folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, fapte prevăzute şi pedepsite de prevederile din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt Jandarmeria Gorj. Inspectorii din cadrul CEZ au procedat la identificarea receptoarelor, pentru a putea fi stabilit prejudiciul cauzat, care urmează să fie calculat și transmis ulterior. S-au efectuat verificări cu privire la proprietarii imobilelor identificate care sustrăgeau energie electrică, având branşate instalaţii prin care energia consumată nu era înregistrată de contor. La finalul anchetei jandarmii vor merge cu propuneri legale către procurori.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: