spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCe au făcut trei elevi după ce au găsit un portofel

    Ce au făcut trei elevi după ce au găsit un portofel

    Trei liceeni din municipiul Târgu Jiu au găsit, la sfârșitul săptămânii trecute, în zona Autogării un portofel ce conținea bani, carduri bancare și acte. Aceștia au dus imediat portofelul la sediul Poliției Locale Târgu Jiu.

    „La scurt timp după ce a fost anunțată pierderea portofelului, la sediul Poliției Locale s-a prezentat și proprietarul acestuia, manifestându-și recunoștința față de cei trei tineri care l-au găsit. Îi felicităm și noi, încă o dată, felicitări părinților pentru educația aleasă, precum și cadrelor didactice de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, acolo unde cei trei târgujieni sunt elevi!

    Încheiem o săptămână plină de fapte bune, chiar dacă nu le-am prezentat pe toate. Astfel, în această perioadă am reușit să identificăm proprietarul unui alt portofel pierdut, dar care avea un număr de telefon în interior, proprietarul unei biciclete și nu în ultimul rând, proprietarul unui frumos câine din rasa Labrador, iar toate acestea au fost posibile datorită dumneavoastră, cetățeni ai municipiului Târgu Jiu. Vă mulțumim tuturor pentru implicare și pentru încrederea acordată Poliției Locale Târgu Jiu!“, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Poliției Locale Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: