spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCercetat pentru scandal

    Cercetat pentru scandal

    Un bărbat din oraşul Ţicleni este cercetat de poliţişti, după ce a provocat scandal într-un local, fiind depistat având asupra sa un briceag cu lama în lungime de 8 centimetri. În fapt, poliţiştii din Ţicleni au fost sesizaţi direct de R.A., 23 ani, din localitate, despre faptul că, în barul aparţinând unei societăţi comerciale din Ţicleni, o persoană aflată in stare de ebrietate provoacă scandal. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, ocazie cu care s-a constatat că, N.I.A., 36 ani, din localitate, provoca scandal, adresând expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violentă celorlalţi consumatori. Acesta a fost percheziţionat, găsindu-se asupra lui un briceag cu lama în lungime de 8 centimetri, pe care îl deţinea fără drept în spaţii publice, fiind condus la sediul Poliţiei pentru audieri. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, sişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru taiere, împungere sau lovire, briceagul fiind ridicat în vederea confiscării. Întrucât persoana în cauză s-a manifestat violent s-a luat măsura internării acestuia la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: