spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCercetați pentru spălare de bani și fraude informatice

    Cercetați pentru spălare de bani și fraude informatice

    Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, sub supravegherea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, au efectuat 16 percheziții domiciliare, în judeţele Gorj (5) şi Vâlcea (11), pentru destructurarea unui grup infracţional organizat.

    Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2013, doi bărbați, din judeţele Vâlcea și Gorj, ar fi inițiat şi constituit, în cele două județe, un grup infracţional organizat, în scopul comiterii infracţiunilor de fraudă informatică, fals informatic şi spălare de bani. Ulterior, la acest grup infracţional, ar fi aderat aproximativ 20 de persoane.

    Gruparea şi-ar fi desfăşurat activitatea între anii 2013- 2015, prin administrarea mai multor site-uri specializate în vânzarea de utilaje agricole şi de construcţii second hand, postând anunţuri fictive prin care ar fi oferit spre comercializare astfel de bunuri, pe care nu le-ar fi deţinut în realitate. Prin această metodă, ar fi indus în eroare aproximativ 140 de cetăţeni din Polonia, Germania, Italia, Austria, Belgia şi România. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste un milion de euro. În urma percheziţiilor domiciliare, au fost indisponibilizați 7.650 de euro, 1.250 de lire, 3.900 de lei, 33 de telefoane mobile, 4 laptop-uri, precum și mai multe carduri de memorie, cartele SIM, CD/DVD-uri și înscrisuri. De asemenea, 14 persoane au fost conduse la sediile D.I.I.C.O.T.-B.T. Gorj şi Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, în baza mandatelor de aducere, în vederea continuării cercetărilor.

    Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității OrganizateCraiova, Serviciului de Combatere a Criminalității OrganizateVâlcea și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt. La activități au participat și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj și din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova „Fraţii Buzeşti”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: