spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCinci bărbați și o femeie, arestați pentru violență

    Cinci bărbați și o femeie, arestați pentru violență

    Cinci bărbați și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj de către de polițiștii din Motru. Cei cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 40 de ani iar femeia 49 de ani, toți din comuna Mătăsari, sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniştii publice.

    ”Aceștia, în timp ce se aflau pe raza comunei Mătăsari, la data de 4 mai, ar fi exercitat acte de violență asupra a doi bărbați, de 28 și 33 de ani, din aceeași localitate, pe fondul unui conflict mai vechi. Cei doi bărbați au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

    De asemenea, cei în cauză au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare, fiind dispusă luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile față de cei în cauză” a transmis purtătorul de cuvânt al I.P.J. Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: