Coco Păun, victimă și agresor

0
109

Coco PăunDosarul de lovire în care fostul cap al lumii interlope din Gorj, Coco Păun, este acuzat de un colaborator că l-a bătut în plină stradă, a luat o turnură neașteptată. Atât Coco Păun, cât și presupusa sa victimă sunt urmărite penal de către poliție pentru lovire. După ce Grigore Rădăcină a depus o plângere penală împotriva lui Coco Păun pentru amenințare și lovire, la fel a procedat și fostul iubit al Biancăi Drăgușanu. Incidentul a avut loc la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, pe Calea București, iar Grigore Rădăcină spune că a fost lovit de către Coco Păun pentru că nu a mai vrut să efectueze lucrări de construcție pentru acesta din cauză că nu își achitase datoriile față de acesta. Grigore Rădăcină a obținut un certificat medico-legal pentru îngrijiri medicale pentru o perioadă de 25-30 de zile.

În dosarul penal s-a declanșat urmărirea penală și se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de lovire. „La finalizarea verificărilor, dosarul va fi trimis cu propuneri legale către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj, Miruna Prejbeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here