spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCondamnat la 11 ani de închisoare pentru că și-a ucis tatăl

    Condamnat la 11 ani de închisoare pentru că și-a ucis tatăl

    Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Ciuperceni, care a fost trimis în judecată sub acuzația că în vara anului trecut și-a ucis tatăl cu o sapă, a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Gorj la o pedeapsă de 11 ani de închisoare: „Condamnă inculpatul Frăţilă Vasile Adrian, la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 3 ani, pedeapsă complementară ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. c C.pen. (…) În baza art. 72 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu 20.08.2019 la zi. În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen., menține starea de arest preventiv a inculpatului Frăţilă Vasile Adrian“, se arată în sentința judecătorească. Armele crimei, o sapă și un topor, au fost confiscate.

    Și-a lovit tatăl cu sălbăticie

    Conform oamenilor legii, bărbatul în vârstă de 50 de ani, care consumase alcool, a avut un conflict cu fiul său, care ulterior l-ar fi luat la bătaie. Acesta a pus mâna pe o sapă cu care a început să își lovească tatăl.
    „Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către un tânăr de 23 de ani, din comuna Ciuperceni, cu privire la faptul că tatăl său, de 50 de ani, a căzut dintr-un copac. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că bărbatul de 50 de ani , în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, a avut un conflict spontan cu fiul său. Acesta din urmă ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa. Bărbatul a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale şi efectuarea de investigaţii amănunţite. Din păcate, după ce a ajuns la spital, bărbatul a încetat din viață, loviturile sale fiind unele destul de serioase care până la urmă i-au cauzat moartea”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
    Procurorii au stabilit că victima a fost lovită în mod repetat în zona capului cu mai multe obiecte contondente.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: