20.3 C
Târgu Jiu
miercuri, august 5, 2020
Acasă Eveniment Controale la firme pentru verificarea decalării programului de lucru

Controale la firme pentru verificarea decalării programului de lucru

- Advertisement -

23 de firme din judeţul Gorj au fost verificate de către reprezentanţii Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj.

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Securitate şi Sănătate în Muncă au efectuat controale la angajatori din municipiul Târgu-Jiu, cu un număr de peste 99 de salariaţi, pentru verificarea decalării programului de lucru pentru personalul care foloseşte transportul public în comun pe timpul deplasării la şi de la locul de muncă, precum şi a implementării măsurilor dispuse în vederea reducerii riscului de contaminare cu Coronavirus.

„Controalele au fost efectuate atât la persoane juridice private, cât şi de stat, inclusiv la sediile celui mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din Oltenia. În timpul acţiunilor nu au fost depistate neconformităţi. Astfel de controale vor fi o constantă în activitatea instituţiei în această perioadă”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite stiri

Dan Ilie Morega: „Am ținut la pieptul meu un șarpe…Marcel Romanescu și-a dovedit adevărata lipsă de caracter și este doar pe interes!”

Dan Ilie Morega, președintele „Institutului de Analiză, Investigații Publice și Politice”, îl critică în termeni foarte duri pe Marcel Romanescu, primarul Municipiului Târgu Jiu,...

De ce Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu?

Numele meu este Lazăr Elena Manuela, am urmat  cursurile facultății de Drept  din cadrul Universității ”Constantin Brâncuși’’ din Târgu-Jiu iar în prezent am fost...

Consiliul Județean Dolj achită despăgubiri proprietarilor de terenuri din județul Gorj

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a emis dispoziția prin care întreaga suprafață de teren supusă exproprierii în vederea derulării investiției în valoare...

Câmpeanu și Turcilă, sprijiniți pentru o nouă candidatură

Social-democrații și-au anunțat candidații pentru primăriile Runcu și Lelești. În viitoarea luptă electorală PSD va merge pe mâna actualilor primari. Primarul din Runcu Adi Câmpeanu...

Comentarii recente

Nu puteți copia conținutul acestei pagini