spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCopil ucis de microbuzul școlar

    Copil ucis de microbuzul școlar

    Tragedie întro familie din Gorj. Un copil de șase ani a fost omorât de microbuzul școlar din care abia coborâse. Scena șocantă a avut loc sub privirea îngrozită a mamei sale. Polițiștii au deschis o anchetă penală în acest caz, iar Inspectoratul Școlar Gorj a început propriile verificări după ce s-a aflat că în microbuz erau și trei cadre didactice, dar nimeni nu a coborât să supravegheze elevii la ieșirea din microbuz.

    Nenorocirea a avut loc în satul Ciupa, la doar câțiva metri de casa unde locuia copilul cu mama, bunica și sora lui de 20 de ani care are un handicap grav. Andrei a coborât din microbuz alături de alți colegi și în loc să meargă în față spre casă, s-a întors în spatele microbuzului. În acel moment șoferul a făcut o manevră de întoarcere și l-a prins pe copil sub roți, strivindu-i capul. Mama băiețelului era pe treptele casei și a văzut exact cum s-a produs accidentul: „am văzut tot. Am fugit imediat acolo, dar copilul era deja mort cu capul spart. Șoferul îl ținea în brațe. Mereu ieșeam și îi făceam semn să se dea la o parte”, a spus mama copilului distrusă de durere. Femeia își amintește de o întrebare adresată de micuț acum câteva zile: „m-a întrebat cum arată Dumnezeu. Și i-a spus că e un nene mare care are grijă de noi toți. Mami dar cine ajunge la el, se mai întoarce? I-am spus că nu se mai întoarce niciodată. Tu să nu mori, mami niciodată, că eu nu pot fără tine. Și uite că a murit el și m-a lăsat el, nu eu pe el”, a mai spus mama copilului. Localnicii din comuna Berlești sunt în stare de șoc. Joi, spre deosebire de alte zile, microbuzul a venit puțin mai devreme pentru că a fost o ședință la școală, așa că unii părinți nu au ajuns în timp util lângă microbuz. Șoferul, un bărbat de 65 de ani, este acum cercetat pentru ucidere din culpă. „Din punct de vedere tehnic mașina a avut absolut tot. Șoferul are atestat și nu era băut. Șoferul este un om foarte serios. Din păcate am rămas cu această tragedie”, a spus Maria Dumitrașcu, primarul comunei Berlești. Autoritățile locale vor suporta cheltuielile de înmormântare. Andrei mai avea o soră de 20 de ani, imobilizată la pat de o boala cumplită. Copilul a împlinit șase ani pe 18 ianuarie și era la grupa mare de la grădiniță.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: