spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCopilă intoxicată cu monoxid de carbon, mama în comă alcoolică

    Copilă intoxicată cu monoxid de carbon, mama în comă alcoolică

    Tragedie într-o familie din Gorj. O fetiţă de doar 13 ani a fost găsită fără suflare alături de mama ei, care se afla în comă. Cele care au dat peste imaginea de coşmar erau chiar surorile micuţei. Aceasta s-a stins din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon emanat de o sobă defectă.

    La faţa locului au sosit două ambulanţe, dar au preluat doar pe mama fetelor, care se afla încă în viaţă. Trupul fetiţei a fost preluat de maşina celor de la medicină legală, urmând ca medicii legişti să se pronunţe asupra cauzei morţii imediat ce vor finaliza necropsia. Micuţele care au scăpat cu viaţă spun că norocul lor a fost o mătuşă care le-a rugat să doarmă la ea peste noapte. Altfel, acum şi celelalte două micuţe ar fi fost cel mai probabil decedate. Alarma au dat-o cele două surori ale Biancăi Oancea, pe care au găsit-o fără viaţă întinsă pe pat. Lângă ea mama sa, în vârstă de 32 de ani se zbătea între viaţă şi moarte. „Venisem să le luăm la biserică şi le-am găsit pe pat una moartă şi mama fetei în comă. Am sunat la salvare, dar nu a mai avut ce-i face la fetiţă, era prea târziu”, a spus una dintre rudele familiei. Medicii de la urgenţe au stabilizat-o pe victima de 32 de ani: „A fost adusă o pacientă de 32 de ani intoxicată cu monoxid de carbon. Se pare că a consumat şi mult alcool, urmează să fie internată la reanimare”, au spus medicii din urgenţe. Vecini spun că femeia obişnuia să consume alcool, dar nu s-au aşteptat să se întâmple o astfel de nenorocire. Poliţia a intrat pe firul evenimentelor pentru a stabili cum s-a produs tragedia. Dacă mama va fi găsită vinovată, ea ar putea pierde drepturile faţă de copilele rămase în viaţă.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Prins furând

    „Jefuit” de soție

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: