spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCrimă între fraţi sub aburii lui Bachus

    Crimă între fraţi sub aburii lui Bachus

    Alcoolul face din nou victime, în Gorj! O crimă între doi fraţi a „zguduit” satul Gârbovu, oraşul Turceni. Astfel, un bărbat de 41 de ani şi-a ucis cu sânge rece fratele mai mare, noaptea trecută, aplicându-i mai multe lovituri în zona capului. Cei doi obişnuiau să se certe după ce consumau mai multe pahare cu alcool.

    Crima a avut loc noaptea trecută. Aflaţi sub influenţa aburilor lui Bachus, cei doi fraţi de 41, respectiv 57 de ani din satul Gârbovu s-au luat la ceartă, aşa cum obişnuiau de fiecare dată când consumau mai mult alcool. După câteva discuţii mai aprinse atacatorul l-a lovit pe fratele acestuia în vârstă de 57 de ani în zona capului, lovitura fiindu-i fatală. Fratele celor doi a fost cel care a anunţat oamenii legii. „Fratele cel mic a închis uşa ca să nu mai vină cel mare peste el. El a forţat uşa, a intrat peste cel mic, iar acesta fiind mai treaz, mai puternic, l-a luat de gât, l-a pus jos şi l-a lovit cu un lemn în cap. Nu au băut împreună, separat. Cel mare, mai mult. Se mai certau înainte, dar nu să ajungă să se omoare. Conflictul apărea când beau mai mult”, a precizat fratele mijlociu al celor doi bărbaţi implicaţi în conflict, Constantin Milcu.

    L-a lovit cu parul!

    Bărbatul ce şi-a ucis fratele a fost prezentat, ieri, în faţa procurorilor gorjeni, pentru a da explicaţii pentru fapta sa. Cercetările vor continua, făptuitorul riscând să-şi petreacă mulţi ani după gratii. „Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus începerea urmăririi penale cu privire la comiterea infracţiunii de omor, în localitatea Turceni, judeţul Gorj, reţinându-se din cercetările efectuate până în prezent că, în noaptea de 17 spre 18 martie 2014, făptuitorul a lovit cu un par în zona capului, pe victimă- fratele său, conducând la moartea acestuia. Cercetările continuă în cauă pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanei vinovate, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie, urmând a fi dispuse măsurile legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Cristina Ciobanu. Victima avea 57 de ani şi cinci copii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: