spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCriminalul din Peştişani, trimis în boxa acuzaţilor

    Criminalul din Peştişani, trimis în boxa acuzaţilor

    Tânărul din comuna Peştişani, arestat preventiv sub acuzaţia de omor calificat, a fost trimis ieri în faţa justiţiei pentru a primi pedeapsa meritată pentru fapta săvârşită. Individul este acuzat că i-a tăiat gâtul unui adolescent din aceeaşi comună cu o halbă de bere spartă.

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ion Daniel Mustaţă, recidivist, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, şi riscă între 15 şi 25 de ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi. Prin actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut că în noaptea de 24-25 aprilie 2013, în timp ce se afla într-un bar din comuna Peştişani, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a aplicat victimei, în vârstă de 20 de ani, o lovitură puternică în zona feţei cu o halbă de bere, producându-i leziuni traumatice ce i-au determinat decesul. Prin ordonanţă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a luat faţă de învinuitul Ion Daniel Mustaţă măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar ulterior instanţa de judecată, la solicitarea parchetului, a dispus arestarea preventivă a inculpatului. Totodată, se mai reţine în actul de sesizare a instanţei de judecată faptul că inculpatul Mustaţă Ion-Daniel a comis infracţiunea de omor calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv în interiorul termenului de încercare de patru ani, al suspendării condiţionate a executării pedepsei de doi ani închisoare, la care acelaşi inculpat a fost condamnat printr-o sentinţă a Judecătoriei Târgu-Jiu din anul 2010, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat. ,,Facem de asemenea precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale, ca de altfel şi trimiterea în judecată, reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, aceste acţiuni ale procurorului nefiind însă în măsură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază în continuare persoanele inculpate sau trimise în judecată, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauză”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, procuror Cristina Ciobanu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: