spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCu antigelul la control!

    Cu antigelul la control!

    Agenţii economici au fost din nou verificaţi de comisarii CJPC Gorj. De data aceasta, a venit rândul celor care scot la vânzare antigel şi lichid de spălat parbrizul. Mai mulţi operatori economici din domeniul produselor, au fost verificaţi, iar neregulile nu au întârziat. 9 operatori sunt acum buni de plată, fiind sancţionaţi contravenţional.

    Peste 10 agenţi care comercializează antigel au fost vizitaţi de cei de la CJPC, pentru a se verifica dacă aceştia respectă prevederile legale privind ambalarea, etichetarea şi omologarea produselor. Au fost aplicate amenzi în valoare de 7 mii de lei, dar comisarii de la CJPC au dat şi avertismente. Valoarea produselor cu abateri este de cca 3 mii de lei. Controlul a scos la iveală abateri precum lipsa traducerii antigelului importat, neafişarea preţurilor, comercialiazarea de produse expirate. Se impune pentru consumatori, achiziţionarea de lichid antigel si lichid de spalare parbrize numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente. Verificările la astfel de produse vor continua şi în perioada următoare, asigură reprezentanţii CJPC Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: