Acasa / Eveniment / Cum a falsificat primarul comunei Bumbești Pițic chiar și poza fiicei sale pentru a pune mâna pe banii europeni

Cum a falsificat primarul comunei Bumbești Pițic chiar și poza fiicei sale pentru a pune mâna pe banii europeni

Aproape toate documentele din dosarul prin care familia primarului comunei Bumbești Pițic a obținut suma de aproape 1,8 miliarde de lei, printr-un program finanțat de Uniunea Europeană pentru sprijinirea tânărului fermier au fost falsificate cu acordul reprezentanților statului. Mai mult de cât atât, o mare parte dinte documente au fost semnate în fals de către primar în locul fiicei sale. Falsificarea dosarului a ajuns chiar până la fotografierea unei alte persoane în locul fiicei primarului.

Potrivit rechizitoriului DNA, primarul comunei Bumbești Pițic și Valeriu Gogelescu s-au cunoscut la PSD, partid din care cei doi fac parte.

Primarul cunoștea de la fiica sa, Alina Adnana Mariana, despre „Măsura 112- Instalarea tinerilor fermieri“, un program cu finanțare europeană menit să-i sprijine pe fermierii cu vârsta de la până la 40 de ani. Valeriu Gogelescu a fost directorul Direcției Agricole Gorj, își desfășura activitatea în cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) – Oficiul Județean Gorj – Serviciul Verificare Cereri Finanțare, având atribuții directe în verificarea îndeplinirii condițiilor specifice Măsurii 112.

În luna august 2013, Alina Adnana Doboș (fostă Nioață) a încheiat un contract de finanțare cu OJPDRP Gorj, care presupunea acordarea unui sprijin financiar nerambursabil sub formă de primă pentru instalarea tinerilor fermieri, de maximum 40.000 euro. Locul de implementare al proiectului era în localitatea Bumbești Pițic, sat Poienari, județul Gorj.

„Demersurile întreprinse de inculpata Doboș (fostă Nioață) Alina Adnana Mariana, cu sprijinul inculpatului Nioață Michy, pentru obținerea ilegală de fonduri europene prin accesarea Măsurii 112 –Instalarea tinerilor fermieri, au beneficiat și de sprijinul inculpaților Gogelescu Valeriu (în perioada audierii având calitatea de șef Serviciu LEADER din cadrul AFIR –Oficiul Județean Gorj) și Zdrăilă Monica (în perioada audierii fiind pensionar), ce îndeplineau atribuții de verificare a documentelor și a locațiilor unde erau implementate investițiile, în sensul că aceștia în calitate de experți în cadrul OJPDRP Gorj – Serviciul Verificare Cereri Finanțare au atestat date necorespunzătoare adevărului în documentele specifice întocmite în urma vizitei în teren ce ar fi trebuit să fie desfășurată la locul unde era implementat Planul de afaceri al solicitantului de fonduri europene Nioață (actual Doboș) Alina Adnana Mariana. (…) Alina Adnana Mariana nu a deținut decât scriptic animalele la care face referire în planul său de afaceri, și nu îndeplinea condițiile minime cerute pentru constatarea eligibilității cererii de finanțare/ cererii de plată“, se arată în rechizitoriul DNA.

15 bovine achiziționate fictiv

Potrivit procurorilor, fiica primarului nu a îndeplinit o condiție obligatorie: să lucreze cel puțin jumătate din timpul de lucru într-o fermă. Mai mult decât atât, Alina Adnana Mariana a menționat în fals că a achiziționat 15 bovine de la mai mulți deținători de pe raza comunei. În realitate, susțin oamenii legii, animalele nu au fost mutate în ferma familiei primarului comunei Bumbești Pițic decât pe hârtie. „Acest transfer fictiv a fost justificat prin faptul că în această modalitate, inculpata Doboș (fostă Nioață) Alina Adnana Mariana putea obține un punctaj mare (30 puncte) dacă avea în proprietate o exploatație agricolă, aspect care s-a și realizat conform formularului“, se arată în rechizitoriu. Mai mult decât atât, unele documente au fost semnate în fals de către primarul Nioață în locul fiicei sale, deși nu avea acest drept. De asemenea, potrivit DNA, Alina Adnana Mariana a depus o adeverință că a absolvit cursul de „lucrător în creșterea animalelor”, cu toate că firma respectivă nu a desfășurat cursuri în locația amintită de fiica primarului, Colegiul Economic din Târgu Jiu.

O prietenă de familie a pozat în locul fiice primarului

Anchetatorii susțin că experții Zdrăilă Monica și Valeriu Gogelescu Valeriu care aveau datoria să verifice toate documentele și ferma pentru care s-a acordat finanțare au mers la o altă fermă și au realizat fotografii cu animalele și locul pentru ca finanțarea să fie aprobată.

Cererea prin care se solicita plata celei de a doua tranșe de bani a fost semnată în fals de primarul Nioață, se menționează în rechizitoriul DNA. Mai mult decât atât, primarul din Bumbești Pițic se ocupa de semnarea documentelor în locul fiicei sale. Falsurile au mers până într-acolo încât Alice Lorena Făsui apărut în fotografiile realizate de reprezentanții OJPDRP Gorj în locul fiice primarului, care nici măcar nu era de față la vizitele făcute.

Acuzațiile

Fiica primarului Nioață este judecată pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată și falsuri, iar edilul comunei Bumbești Pițic pentru complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete și falsuri.

Valeriu Gogelescu și Monica Zdrăilă sunt judecați tot pentru complicitate și falsuri intelectuale. Paguba înregistrată în acest caz este de aproape 1,8 miliarde de lei.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*