10.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 13, 2021
AcasăEvenimentCuţitul pe care îl purta i-a adus un dosar penal

Cuţitul pe care îl purta i-a adus un dosar penal

Cuţitul pe care îl avea asupra sa, i-a adus un dosar penal întocmit de poliţiştii gorjeni, care l-au condus la sediul poliţiei pentru investigaţii. Vorbim despre un bărbat de 30 de ani, din Târgu-Jiu, care a ajuns pe mâna poliţiştilor, fiind cercetat pentru port ilegal de armă albă. Individul a fost identificat de către o patrulă mixtă formată din poliţişti şi jandarmi, în timpul unei misiuni de patrulare pe o stradă din municipiu. Bărbatul avea asupra sa un cuţit (briceag), cu lama tăioasă rabatabilă de 8 centimetri. Cel în cauză a fost condus la sediul Poliţiei municipiul Târgu-Jiu, în cauză fiind întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept, în locurile şi în împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori ar putea tulbura legea şi ordinea publică, a cuţitului, a pumnalului, şişului, boxului, ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -