spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDescindere a polițiștilor și a inspectorilor de muncă la firma care a...

    Descindere a polițiștilor și a inspectorilor de muncă la firma care a câștigat contractul de la pază la CEO

    Polițiștii și inspectorii de muncă au descins, ieri, în mai multe zone unde firma de pază din Caracal trebuie să asigure paza unităților din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO). Cele mai ample verificări au fost efectuate la Sucursala Electrocentrale Rovinari. Pentru 12 persoane nu s-au putut prezent documente de angajare, urmând ca verificările să fie finalizate de către inspectorii de muncă din Olt.

    „La solicitarea IPJ Gorj, inspectorii de muncă s-au deplasat ieri în teritoriu pentru a verifica respectarea legislației muncii de către angajatorul care a preluat contractul de pază în cadrul CE Oltenia. În timpul verificărilor, angajatorul nu a putut prezenta documente de angajare pentru 12 persoane. Având în vedere că angajatorul are sediul social în județul Olt, fișele de identificare ale persoanelor găsite la muncă vor fi transmise Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt pentru definitivarea controlului“, a precizat Neli Matei, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

    Contract valabil pe 90 de zile

    Contractul cu firma Safety Security, din Caracal, a fost încheiat pe o perioadă de trei luni de zile, în urma unei licitații care s-a desfășurat într-o procedură de urgență. „Contractul are o valabilitate de 90 de zile deoarece a fost nevoie de o licitație în regim de urgență, pentru că licitația pentru contractul mare care se întinde pe un an de zile este contestată și se află în procedură de contestare. În momentul soluționării contestației, firma care este declarată câștigătoare va intra în activitate“, a explicat Ion Rușeț, consilierul managerului CEO, Sorinel Boza.

    Interesant este că societatea din Caracal a reușit să elimine din cadrul CEO firmele de pază care aparțin unor foști ofițeri SRI. Este vorba de societatea lui Ion Făget, fost comandant al SRI Gorj, și Nicolae Victor Mecu, fost ofiţer SRI, care, în urmă cu un an, a fost trimis în judecată pentru o evaziune fiscală în sumă de peste 70.000 de lei.

    Au existat însă o serie de probleme la preluarea dispozitivelor, pentru că firma din Caracal nu dispunea de personal suficient. Numărul de agenți de care este nevoie pentru asigurarea pazei este de 500.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: