spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDescinderi şi percheziţii la gorjeni implicaţi în fraude informatice

    Descinderi şi percheziţii la gorjeni implicaţi în fraude informatice

    Cel puţin o sută de cetăţeni americani au fost înşelaţi de membrii unei grupări specializată în fraude informatice, prejudiciul suferit de aceştia fiind de patru milioane de dolari. La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Gorj au fost audiate 20 de persoane, urmând ca după finalizarea audierilor să fie dispuse măsurile legale în cauză. Procurorii D.I.I.C.O.T. au cooperat în instrumentarea cauzei cu ofiţerii FBI şi Secret Service.

    Anchetatorii au declarat că membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale din inducerea în eroare a aproximativ 100 de cetăţeni americani, prin organizarea de licitaţii frauduloase pe site-uri de profil. „Avem un dosar în lucru, disjuns dintr-un alt dosar aflat pe rolul instanţei. În acest dosar, liderii sunt absolvenţi în teologie, care plecau în State pe misiuni religioase. Prejudiciul este de patru milioane de dolari. Ei vindeau pe internet maşini, scutere. Ei intrau pe un site unde cereau jumătate din preţ. Liderii trimiteau în străinătate în aşa-zise misiuni religioase, unde de fapt se substituiau cu documente false vânzătorilor, primeau banii pe care îi trimiteau în România şi primeau un comision. Liderii sunt din Bucureşti, iar în anchetă avem zece judeţe din care proveneau persoanele implicate. Sunt audiaţi aici pentru că suntem competenţi, noi am fost sesizaţi. Ei sunt organizaţi pe paliere, urmează cei care folosesc licitaţiile frauduloase, iar săgeţile sunt ultimele segmente”, a declarat Vasile Popescu, procuror sef DIICOT BT Gorj. Cei 20 de învinuiţi au creat, în perioada 2009 – 2012, o schemă complexă de fraudare a cetăţenilor americani, prin recrutarea de persoane cu abilităţi în utilizarea calculatoarelor şi cunoştinţe de limba engleză, pentru postarea de licitaţii frauduloase pe site-urile de profil. Licitaţiile frauduloase au presupus convingerea cumpărătorilor că bunurile-autoturisme, autovehicule, electronice sunt reale, urmând ca banii trimişi de aceştia pentru garantarea tranzacţiilor să fie păstraţi de un terţ. Anunţurile fictive postate de învinuiţi erau create prin modificarea unor anunţuri reale, prin schimbarea numelui, adresei de email şi a altor date ale vânzătorului sau ale bunurilor oferite spre vânzare, cumpărătorii fiind astfel induşi în eroare şi determinaţi să transfere în conturi indicate de învinuiţi un avans, fără a primi ulterior bunurile licitate. Pentru ridicarea sumelor de bani achitate de părţile vătămate, liderul grupării a procurat diplome de licenţă falsificate, în specialităţile medicină şi teologie, actele fiind utilizate pentru obţinerea de vize de acces pe teritoriul SUA pentru membrii grupării. La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Gorj vor fi audiate 20 de persoane, urmând ca după finalizarea audierilor să fie dispuse măsurile legale în cauză.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: