spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentUn deţinut a înşelat trei bătrâni prin metoda "Accidentul"

    Un deţinut a înşelat trei bătrâni prin metoda „Accidentul”

    O persoană privată de libertate la Penitenciarul Colibaşi, dar şi un recidivist, eliberat din închisoare la finele anului trecut, au înşelat trei bătrâni din Gorj prin metoda „Accidentul”. Cei doi au fost încătuşaţi de poliţişti, anchetatorii încercând să recupereze prejudiciul cauzat de infractori, acesta fiind estimat la 30.000 de lei.

    Mai mulţi bătrâni au reclamat că au fost înşelaţi de cele două persoane. Indivizii sunau şi anunţau că o rudă a vârstnicilor au suferit accidente grave de circulaţie şi că au nevoie de bani pentru a scăpa din încurcătură. Speriaţi şi îngrijoraţi, bătrânii au căzut în plasa infractorilor şi le-au virat în conturi peste 30.000 de lei. „La data de 17 februarie, poliţiştii au reţinut doi bărbaţi de 30 şi 31 de ani, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Cei doi au utilizat metoda «Accidentul» şi au înşelat trei persoane din Gorj, cauzând un prejudiciu de 30.000 lei. Cei doi vor fi prezentanţi pentru mandat de arestare”, a spus Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

    Cei doi indivizi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, deţinutul fiind transferat de la Penitenciarul Colibaşi în Centrul de Reţinere al IPJ Gorj, iar ulterior dus în faţa procurorilor pentru audieri. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili dacă cei doi infractori au mai înşelat şi alte persoane, prin aceeaşi metodă. Oamenii legii recomandă să nu vă panicaţi în astfel de situaţii şi să încercaţi să aflaţi dacă cele anunţate la telefon despre rude sunt adevărate sau este vorba doar de o escrocherie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: