spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDeţinutul Manţog, la judecată cu penitenciarul

    Deţinutul Manţog, la judecată cu penitenciarul

    Ionel Manţog, fostul secretar de stat în Ministerul Economiei, a dat în judecată Penitenciarul Târgu-Jiu. Fostul lider PDL Gorj a formulat o plângere întrucât se simte nedreptăţit pentru că a fost dus la un eveniment în cătuşe. Manţog a acţionat în instanţă unitatea de detenţie pe motiv că i-a fost încălcat un drept privind executarea pedepselor.

    Fostului lider al democrat liberalilor gorjeni nu i-a mai convenit regimul din închisoare, astfel că a solicitat în luna aprilie a acestui an să îi fie schimbat regimul din semideschis în deschis, lucru care i-a adus mai multe drepturi, inclusiv acela de a participa la diverse evenimente fără a fi încătuşat sau supravegheat, însă numai în locurile stabilite de penitenciar. În aceste condiţii, fostul secretar de stat s-a simţit nedreptăţit în momentul în care a fost condus în cătuşe la o manifestare. Manţog a mai dat în judecată penitenciarul pentru un CD-player, în aceasta cauză câştigând. În prezent, Judecătoria Târgu-Jiu a admis cererea deţinutului şi urmează să analizeze situaţia. Fostul lider al PDL Gorj a fost condamnat la 5 ani de închisoare în anul 2012 în dosarul „Strămutaţi de lux”, fiind beneficiarul unei vile, după ce a cumpărat o casă care urma să fie demolată de minerit. Acesta are dreptul să ceară eliberarea condiţionată în luna ianuarie 2015.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: