spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDoi angajatori la negru, depistaţi de ITM Gorj

    Doi angajatori la negru, depistaţi de ITM Gorj

    Săptămâna şi angajatorul la negru. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfăşurat în această perioadă mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii, controale în urma cărora au fost depistaţi doi angajatori care utilizau „munca la negru” având trei persoane fără forme legale de angajare. Potrivit reprezentanţilor ITM Gorj agenţii economici nu au scăpat nepedepsiţi. Au fost aplicate două sancţiuni pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare în cuantum de 30.000 lei. Angajatorii depistaţi cu persoane „la negru” desfăşurau activitate în comerţ şi panificaţie. Tot în această perioadă au fost aplicate alte cinci sancţiuni contravenţionale la cinci angajatori în valoare de 36.500 lei. Şi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă s-au efectuat 38 controale în urma cărora au fost depistate 38 de neconformităţi pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 37.000 lei. Principalele neconformităţi pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, neasigurarea organizării şi funcţionării comitetului de securitate şi sănătate în muncă, instruirea necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă, stingătoare auto expirate. Potrivit inspectorului şef al ITM Gorj, George Romanescu, în prezent se derulează acţiunea privind verificarea unităţilor care proiectează, execută şi exploatează sisteme de alimentare cu gaze naturale privind respectarea actelor normative referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: