spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDoi primari urmează să fie revocaţi din funcţii

    Doi primari urmează să fie revocaţi din funcţii

     

     

    sorin-arjoca-11 cmyPrimarii cu probleme penale din Drăguţeşti şi Vladimir vor fi cu siguranţă revocaţi din funcţii, deşi aceştia sperau să-şi poată continua mandatele obţinute la alegerile din 5 iunie. Conducerea Prefecturii Gorj a anunţat că, în zilele următoare, va emite ordinele de încetare a mandatelor pentru cei doi primari PNL condamnați. Este vorba de primarul de la Drăguțești, Vasile Moșoiu, și de cel de la Vladimir, Ion Ianăși. Subprefectul de Gorj, Sorin Arjoca, a declarat la Radio Omega că juriştii instituţiei pe care o conduce au analizat cu mare atenţie situaţia celor doi pentru a evita eventuale erori juridice, aceştia ajungând la concluzia că Vasile Moşoiu şi Ion Ianăşi nu-şi mai pot exercita atribuţiile de primar. „Din ultimele discuţii pe care le-am avut cu colegii de la Juridic şi analizând mai multe documente, inclusiv nişte decizii ale Curţii Constituţionale privind speţe similare, am decis şi urmează ca dânşii să înainteze referatul pentru emiterea ordinului de încetare înainte de termen a mandatelor celor doi primari de la Drăguţeşti şi Vladimir. Cu tot regretul trebuie să aplicăm legea. Din ultimele discuţii, vom emite aceste ordine”, a precizat subprefectul judeţului Gorj, Sorin Arjoca.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: