spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDosar penal pentru efectuarea de lucrări fără autorizare la sediul Muzeului Național...

    Dosar penal pentru efectuarea de lucrări fără autorizare la sediul Muzeului Național „Constantin Brâncuși“

    După doar o zi de la deschiderea Muzeului Național „Constantin Brâncuși“, polițiștii gorjeni s-au autosesizat și au deschis un dosar penal pentru realizarea de lucrări fără autorizație la un monument istoric. Lucrători din cadrul Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru executare de lucrări fără autorizație de construire“, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

    Polițiștii s-au autosesizat, după ce, în mass media locală au apărut o serie de informații cu privire la realizarea unor lucrări de reparație fără autorizațiile care se solicită în cazul unui monument istoric.

    Denisa Șuță, directorul interimar al Muzeului Național „Constantin Brâncuși“, a spus că s-au făcut lucrări de igienizare care nu necesitau vreo autorizație.

    Sediul muzeului se află în casa Barbu Gănescu, din secolul al-XIX-lea, care se află în Piața Prefecturii din municipiul Târgu Jiu. În această locuință a stat marele sculptor Constantin Brâncuși pe perioada în care a lucrat la executarea Ansamblului „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu.

    Exponate împrumutate

    Muzeul a fost deschis pe 19 februarie, chiar de ziua nașterii lui Constantin Brâncuși, fără să dețină exponate proprii. La inaugurare a fost vernisată o expoziție cu fotografii împrumutate: „Exponatele sunt luate cu împrumut, iar după două săptămâni vor fi luate, iar pereţii muzeului vor rămâne goi. De fapt, muzeul nu prea poate să funcţioneze, având doar un singur salariat, pe directorul acestuia, Denisa Şuţă, vicepreşedinte al PNL Gorj. Acesta este poate şi motivul pentru care liberalii din Gorj au venit în număr mare la inaugurare deoarece au lipsit la alte ocazii de acest fel. Pe uşa muzeului nu este trecut un program de vizitare.    „Veţi vedea o expoziţie temporară. Este vorba de fotografii documentare din Colecţia Centrului Pompidou donate Muzeului Naţional de Artă al României şi alte 32 de fotografii document din  arhiva inginerului Georgescu Gorjean, care au fost donate Centrului «Constantin Brâncuşi» de la Târgu Jiu de către doamna Sorana Georgescu Gorjean. Nu ştiu câşi dintre dumneavostră le-aţi văzut, dar le veţi avea din nou la dispoziţie. De asemenea, vom avea o poveste sand art «Brâncuşi». Este vorba de un artist plastic de la Târgu Mureş, Gabriel Rusu, care va fi alături de noi“, a spus Denisa Şuţă

    Liviu Brătescu, secretar de stat în Ministerul Culturii, a subliniat și el importanța clădirii: „Evenimentul de astăzi pune în valoare o clădire monument istoric şi în felul acesta se îmbină două elemente: raducerea în atenţie a personalităţii lui Constantin Brâncuşi, dar şi punerea într-un circuit muzeal firesc, obligatoriu aş putea spune pentru cultura românească, a acestei case monument istoric de secolul al XIX-lea“.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: