spot_img
7.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDosar penal pentru și-a agresat concubina

    Dosar penal pentru și-a agresat concubina

    Pe numele unui bărbat de 32 de ani din Turburea a fost întocmit un dosar penal dar și un ordin de protecție. Din informațiile polițiștilor, acesta, sub influența alcoolui, ar fi mers la locuința fostei concubine, a agresat-o și a amenințat-o cu moartea.

    ”Poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunesti au fost sesizaţi prin apelul 112, de o femeie de 43 de ani, din comuna Turburea, cu privire la faptul că ar avea un conflict cu fostul concubin de 32 de ani, din localitate.

    Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit faptul că, aflându-se sub influența alcoolului, bărbatul ar fi mers la locuința fostei concubine unde, în urma unor discuții în contradictoriu, acesta ar fi îmbrâncit-o pe femeie și ar fi amenințat-o cu moartea.

    În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie și amenințare şi au emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile faţă de agresor” a transmis Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt I.P.J. Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: