spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentDosar penal pentru ucidere din culpă în cazul tânărului mort de la...

    Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul tânărului mort de la o entorsă! Se caută vinovații!

    Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă în cazul lui Ionuț Vișean, tânărul mort de la o entorsă. În acest timp, necropsia acestuia a fost finalizată, însă reprezentanții Spitalului Județean Târgu-Jiu și ai Serviciului de Medicină Legală Gorj susțin că nu pot dezvălui concluziile autopsiei.

    mort-la-spitalInspectoratul Județean de Poliție nu a fost sesizat de Spitalul Județean Târgu-Jiu de moartea suspectă a lui Ionuț Vișean, organele de cercetare fiind anunțate de către reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Gorj, abia atunci când trupul neînsuflețit al tânărului a ajuns la morgă pentru efectuarea necropsiei. „Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că trupul tânărului de 23 de ani a fost adus la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii au luat la cunoștință acest aspect, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare pentru ucidere din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.

    Tânărul ar fi murit din cauza unei embolii pulmonare, după ce un cheag format de la entorsa suferită la picior ar fi ajuns la plămâni. Totuși, reprezentanții Spitalului Județean Târgu-Jiu susțin că nu pot oferi detalii, dat fiind că dosarul se află în cercetare. „Necropsia a fost realizată, însă fiind vorba despre caz medico-legal asupra căruia se efectuează cercetări la nivelul IPJ Gorj nu putem divulga rezultatul parțial al necropsiei efectuate”, a comunicat Emilia Horhoianu, consilier juridic al Spitalului Județean Târgu-Jiu.

    Ionuț Vișean, în vârstă de 23 de ani, a murit cu zile pe un pat de spital, după ce medicii i-au pus piciorul în ghips, dar nu i-au prescris și anticoagulante. Astfel, la scurt timp, tânărul a ajuns la spital cu insuficiență respiratorie, iar ulterior a decedat din cauza unui cheag care i-ar fi ajuns în plămâni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: